Arhive pe etichete: versuri

Invata de la toate

Poem din lirica norvegiană , tradus admirabil în limba română. L-am citit pentru prima dată într-o carte dăruită de bunica mea, Camelia. Aveam trei ani când am mers împreună cu ea la librăria din cartier, de unde mi-a cumpărat cartea „De Românească Învăţătură”, autori Silvestru Boatcă şi George Şovu. Îmi aduc aminte în imagini acest eveniment, deşi eram atât de mic atunci când a avut loc.

Am recitat acest poem la serbarea de la sfârşitul clasei I. Îmi aduc aminte în imagini cum stăteam în faţa unei mări de oameni (atât de mulţi îmi păreau pe atunci), îmbrăcat elegant, cu o coroniţă de hârtie pe cap, pe care era trecută litera Î. Mai simt şi acum emoţiile pe care le-am avut atunci. Nu îmi amintesc cât de bine am recitat versurile, îmi aduc aminte doar aplauzele de la final, lungi şi zgomotoase. Îmi aduc amitne marea aceea de oameni care m-a făcut să conştientizez după mulţi ani, că de fapt sunt un actor pe o mare scenă, scena vieţii. Toţi suntem, de fapt. Când mă simt nesigur, mă întorc la origini şi îmi iau avânt cu şi mai mare forţă, pentru a înainta.

E o amintire care va rămâne cu mine o viaţă întreagă şi acum tocmai ai luat-o şi tu cu tine, să o faci parte din Povestea ta.

Se tot spune că numai prezentul este cel pe care merită să te concentrezi, numai că în trecut se află rădăcinile tale şi toată seva creatoare de care ai nevoie pentru a deveni o forţă a creaţiei în prezent. Îţi propun să înveţi din acest poem că momentul în care te-ai oprit din învăţat este momentul în care ai murit. Trecutul, curăţat atent de regrete, este o sursă extraordinară de forţă creatoare. Forţa de care ai nevoie pentru a deveni complet responsabil pentru cine eşti şi pentru tot ceea ce faci.

Citeşte şi interiorizează fiecare gând, pune-ţi pe uşă o foaie cu aceste versuri, scrie-le pe un perete, pentru a le putea citi de oricâte ori simţi nevoia unui imbold. Şi adu-ţi aminte mereu de moarte, de faptul că după fiecare dintre noi rămâne o mână de pământ şi o propoziţie. Ai control doar asupra acelei propoziţii. Ce vrei să spună lumea după ce tu vei fi plecat deja de pe acest pământ?

Hai, citeşte acest poem cu inima şi formulează propoziţia…

Învaţă de la toate

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei…
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere – cum să trăieşti în veci.

P.S. Dacă doreşti să îmi spui care este acea propoziţie (poate fi şi o frază mai lungă, nu te limita), scrie-mi un comentariu care să o includă. Ştii, va rămâne aici ca o dovadă a forţei tale creatoare şi se va materializa în moduri din cele mai neaşteptate. Nici nu ştii cum va ajunge lumea să spună despre tine ceea ce îmi vei scrie tu în comentariu! Fii un suflet grandios!

6 comentarii

Din categoria Despre mine, educaţie