Arhive pe categorii: Dezvoltare personala

Platoul

Sa iubesti sau sa nu iubesti platoul, daca te afli momentan pe el?

Iubesc urcusurile care duc pe culmi nebanuite, dar numai platourile sunt cele care pot oferi o imagine de ansamblu… De pe platou pot privi si in jos, spre prapastiile din care m-am ridicat, dar si spre culmile pe care deocamdata nu am reusit sa ajung. Platoul e unicul loc din care pot privi panoramic viata. Apoi, respir adanc, imi inving teama si contini sa urc spre culmi… 

Nu fac decat sa interpretez in maniera personala acea teorie care vorbeste despre dezvoltarea umana in trepte. Dezvoltarea care nu e posibila in mod liniar, ci cu suisuri, momente de stagnare, coborasuri, depresii, momente de inspiratie geniala… Toti am avut, avem si vom avea parte de acest tip de dezvoltare, fie ca ne dam seama sau nu.

Eu pun accentul pe platou. Pe acea perioada de aparenta stagnare, pentru ca de cele mai multe ori am ignorat-o, am considerat-o gresita si de evitat, de foarte multe ori imi e greu sa o accept. Imi plac momentele in care evoluez rapid, imi e greu sa accept ca mai trebuie sa si las lucrurile sa se sedimenteze, sa se aseze fiecare experienta la locul sau.

Tu cum procedezi?

picture1

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Dezvoltare personala

Noaptea in care am murit

Vantul racoros adia si clatina alene frunzele de palmier. Soarele rosiatic si apunea maiestuos dupa muntii care conturau zarea, imprastiindu-si razele in ceata serii toride de vara. Iar eu muream. Muream ca un animal sacrificat pentru o cauza absurda, pe altarul unui zeu razboinic si insensibil la suferinta omenirii.

Am incercat sa ma ascund printre cladirile de culoarea nisipului, m-am lipit cu fata de pamant si m-am ferit sa nu fiu lovit de un straniu obiect zburator care gonea circular in jurul meu, descriind arce de cerc din ce in ce mai stranse. Nu am avut sorti de izbanda si curand am simtit doua maini de fiere inclestate pe umerii mei. Am fost ridicat de la pamant si dus pe terasa de pe acoperisul unei case cu arhitectura orientala. Alaturi de mine se aflau un barbat, o femeie si un copil. Am inteles instantaneu ca e vorba de o familie care se afla in aceeasi situatie ca si mine. Victime ale unui pericol iminent si inevitabil. Ne aflam pe marginea cladirii si nu mai aveam nicio cale de retragere.

Sticlirea de metal din ochii celor care ne capturasera mi-a fost de ajuns pentru a intelege ca aici nu exista mila, compasiune sau indurare. Le lasasera undeva departe, dincolo de acest orizont dezolant, doborati de absurdul unor idei lipsite de orice logica.

Mi-am scos telefonul mobil din buzunar, ingrijorat de faptul ca informatiile din el ar putea fi folosite pentru a face si mai mult rau altor persoane. Ma aflam la capat de viata si simteam ca mi se apropie sfarsitul.

Barbatul, capul familiei care impartasea aceeasi soarta ca si a mea, sta drept si impasibil in timp ce unul dintre calai se apropie de el cu o sabie in mana. Ajunsi unul in fata celuilalt, isi dau mana si se saluta intr-o limba pe care nu o intelegeam. Calaul atinge fruntea barbatului cu manerul sabiei iar apoi lama cu irizatii rosiatice executa o miscare liniara de la dreapta la stanga pe gatul prizonierului. In fata sotiei inmarmurite si a copilului care privea cu ochii larg deschisi cumplita scena. Barbatul se prabuseste peste balustrada si cade langa cladire, cu fata in sus, cu ochii larg deschisi, cu chipul impasibil. O moarte demna si inaltatoare, o crima odioasa savarsita in numele unui zeu.

Intr-un gest de disperare, arunc cat pot de tare telefonul, pentru a-l face sa ajunga pe acoperisul casei care se afla vizavi. Speram ca aparatul sa fie gasit de cineva care sa poata impartasi crudul deznodamant care inca urma sa aiba loc. Cuprins de groaza, observ cum acesta se loveste de marginea cladirii de vizavi si cade langa cadavrul martirului, impreuna cu ultimele mele sperante. Acelasi calau roteste in aer lama manjita de sangele nevinovat si dintr-o singura miscare, perfect liniara, imi taie gatul. Incepand din acest moment, timpul se dilata si isi incetineste colosal trecerea. Secundele devin tot mai lungi… Doamne, sa fie cu putinta un asemenea final? Si mai voiam sa fac atatea lucruri… Toate textele pe care nu le-am scris, toate fotografiile pe care nu le-am facut, toate vorbele pe care nu le-am spus, toate locurile pe care nu le-am vizitat… Si nici nu voi mai avea sansa sa recuperez toate momentele pe care le-am trait fara sa ma gandesc la moarte, toate zilele pe care le-am irosti de parca as fi fost nemuritor… Constientizez din ce in ce mai clar ca ma indrept spre moarte si regretul pe care il simt pentru toata existenta irosita imi intuneca privirea.

Timpul isi reia din nou parcursul matematic si eu ma zbat in propriul sange ca un animal sacrificat pentru o cauza absurda, pe altarul unui zeu razboinic si insensibil la suferinta omenirii. Mi-e frig si simt in fiecare celula spasmele mortii iminente. Si imi pare cumplit de rau pentru toate textele pe care le-am tinut in minte, pentru toate peisajele inchise in ochii mei, pentru toate tacerile mele. De-acum inchise vor ramane pe veci si nu mai pot schimba cu nimic soarta pe care mi-a decis-o un strain, intr-o clipa. Ma zbat si neputinta e tot ceea ce mai simt.


M-am trezit cu ochii in lacrimi, cuprins de un atac de panica, zbatandu-ma disperat ca sa scap din ghiarele mortii si m-am adapostit la pieptul protectoarei mele…

Am avut un cosmar urat, pe care l-am simtit acut in trup. Toate senzatiile descrise imi pareau atat de reale si pentru o clipa am experimentat odioasa moarte a prizonierilor despre care se tot vorbeste zilele acestea la televizor.

In cazul meu, a fost o combinatie mai complexa intre revolta vizavi de crimele comise de ISIS, emotiile resimtite in timpul audierii unui interviu cu Eckhart Tolle la radio si eternele intrebari legate de sensul meu in viata. A trebuit sa fiu sacrificat intr-un vis absurd si ciudat ca sa simt plenar parerea de rau pentru tot ceea ce nu am reusit sa realizez si pentru tot timpul pe care l-am irosit traind sub nivelul potentialului meu.

Imi place sa scriu si asa simt ca pot exprima emotia pe care o simt adesea. Niciodata nu am reusit sa ma exprim verbal, mereu am probleme in a vorbi  despre ceea ce simt. Asta e firea mea si asta e calea. Visul mi-a aratat clar, prin imbinarea unor trairi constiente, ca gandul la moarte este un extraordinar catalizator. Este usor sa uitam cat suntem de trecatori,cat suntem de fragili, desi de peste tot rasuna in cor glasurile celor care vorbesc despre moarte. Moartea altora e o stire de ultima ora. Moartea mea… Ei bine, moartea mea este gandul suprem si imboldul necesar ca sa mai las un text in urma, sa mai traiesc o experienta, sa mai impartasesc o imagine frumoasa, sa mai fac o fapta buna. Traim prin ceea ce lasam in urma…

P.S. Mai e nevoie sa rescriu acele minunate versuri din poemul Invata de la toate?

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere – cum să trăieşti în veci.

Scrie un comentariu

Din categoria Despre moarte, Dezvoltare personala

Daca se strica un lucru…

… îl repari tu, îl dai la reparat sau îl înlocuiești?

Eu în ultimele două săptămâni am găsit o inspirație ciudată, de a repara obiecte stricate. De mic mi-a plăcut să repar, dar acum am condensat plăcerea asta într-un timp scurt.

Am reparat o veioză, am reparat un expresor de cafea, am schimbat coolerul unui laptop, am schimbat carcasa telefonului mobil… 😀 Electronice și electrocasnice, deci. Nu am cunoștințe în domeniu, mulți mi-au zis că nu ar trebui să fac asta, dar e vorba pur și simplu de fire, șuruburi, șaibe, îmbinări. De când am văzut un electrician montând o lustră fără să întrerupă curentul electric, nu mă mai tem de curent. Puțină inconștiență nu strică 🙂

OK, e și o morală în povestioara asta. Consider că e benefic să ai curajul să riști, să nu te mai lași tot timpul pe mâna altora. Consider că e benefic să ai inițiativa de a repara un lucru, în loc să îl înlocuiești. Sunt chestii simple care pot fi reparate. Și chestiile nu sunt întotdeauna lucruri…

Există câte un specialist pentru orice, sunt de acord să apelez la ei, însă uneori specialistul nu face decât să constate un lucru pe care, cu puțină atenție, îl putea constata și clientul…

8 comentarii

Din categoria Dezvoltare personala

Daca trebuie sa ai idoli si mentori…

… ai grijă pe cine alegi pentru aceste roluri.

Un idol al dezvoltării personale şi al luptei pentru viaţă este, pentru mulţi, Lance Armstrong. A câştigat de 7 ori Turul Franţei, a luptat cu cancerul, s-au scris cărţi despre reuşitele lui, a devenit un super-star şi un exemplu de ambiţie şi perseverenţă, de human machine. Ambiţia lui l-a purtat departe, până a ajuns aici.

Nu scriu acest scurt articol pentru a-l judeca, ci pentru a sublinia o idee care mi se tot învârte prin minte de la o vreme încoace: nu îţi idealiza mentorii şi nu îi alege pe baza factorului WOW. Alege-ţi mentorii după ce îi cunoşti personal, după ce ai stat cu ei o vreme şi le-ai observat comportamentul natural. Legendele şi zvonurile nu sunt bune de nimic. Simplitatea inteligentă este atributul cel mai de preţ şi mentorii îi vei găsi printre persoanele din jurul tău. Nu îi căuta în cărţi, în filme, nu îi alege pe cei care apar ca fiind imaculaţi, iluştri, geniali, spectaculoşi, nemaivăzuţi, unici, ideali, măreţi, grandioşi. Alege-i pe cei care îţi demonstrează ţie că sunt astfel. Ascultă-le cu atenţie vorbele, măcar.

Uite, îl consider pe Steve Jobs un om extraordinar, Vorbele sale au  rezonanţă deosebită. Nu şi-a dorit să fie cel mai bogat om din cimitir, ne-a îndemnat să rămânem „hungry and foolish” şi să nu trăim viaţa altuia, să nu ne lăsăm blocaţi de dogme. Ne-a îndemnat să ne ascultăm glasul inimii. Simplu, clar, evident. Se mai spune despre el că era autoritar cu angajaţii, despotic, tiranic, adept al cenzurii. Ideea asupra căreia vreau să atrag atenţia este că Jobs nu s-a prezentat într-o lumină angelică, ideală. Scopul lui de a susţine şi de a împuternici pe cei care sunt „the misfits, the rebels, the troublemakers” nu prea sună angelic, epifanic, caritabil, plin de iubire şi de armonie. Viaţa înseamnă să-ţi faci continuu probleme şi să le rezolvi în stil mare, cam asta s-ar putea deduce de aici.

Ştii, suntem oameni simpli, dar speciali fiecare în felul său. Probabil că au funcţionat şi vor mai funcţiona idealizările umane, ridicările pe piedestaluri şi construirea de statui, dar nu e nevoie să subscrii şi tu la acest mecanism de creare a icoanelor acolo unde nu sunt decât oameni simpli.

Scrie un comentariu

Din categoria Dezvoltare personala

13 dorinte pentru 2013

La mulți ani și bună să îți fie inima, fie să ai un an pe placul și pe măsura inimii tale! Începem 2013 într-o notă optimistă și de bun augur.

Am fost provocat nu de unul, ci de trei prieteni bloggeri, să îmi fac o listă cu dorințe pentru anul 2013. 13 dorințe. Oana, Ioana și Dan au scris dorințe foarte interesante pe care le-am citit cu entuziasm și cu o curiozitate de copil. Ceva de genul „Ia să videm ce-și doresc alte persoane!” 🙂 Dorințe clare, SMART, practice, pentru care îi felicit și le doresc să li se îndeplinească toate plus încă pe atâtea.

Eu am hotărât să nu mai am dorințe, fac un experiment de dezvoltare personală pe mine însumi. Experimentul presupune lipsa unor dorințe, rezoluții, planificări și înlocuirea lor cu intenții. Scopul stabilirii unor intenții e cel de a lăsa lucrurile să evolueze liber în limita unor linii de ghidare. Anii precedenți mi-au demonstrat că mi se pot întâmpla lucruri dintre cele mai neașteptate, dar care sunt congruente cu intențiile mele. Din aceeași cauză, multe dorințe nu mi s-au îndeplinit. Nu erau congruente cu intențiile mele, ci cu niște vise și aspirații nerealiste și chiar inutile.

Pe de altă parte, mâine la aceeași oră pot să stau de vorbă cu tine la o cafea, pot să scriu încă un articol de blog, pot să fiu plecat în Australia sau pot să fiu mort. M-am hotărât să nu mai cumpăr hopium 🙂 Ce rost au planificările în timp când timpul e necunoscuta cea mai imprevizibilă?

Să vedem dacă voi găsi 13 intenții, pentru că îmi propusesem doar 3… Nu voi detalia inutil intențiile mele, dat fiind faptul că fac parte din latura personală a vieții mele. Și, după cum am mai zis, nu vreau să limitez aria acestor intenții prin exprimarea unor dorințe exacte și concrete. Nu refuz nimic, atât timp cât se subscrie intențiilor mele.

Acestea sunt, în ordine intenționat aleatorie:

  1. Iubire
  2. Condiție fizică
  3. Independență financiară
  4. Recunoaștere
  5. Sex
  6. Călătorii
  7. Pace în suflet
  8. Cunoștințe
  9. Expertiză
  10. Dans
  11. Aventură
  12. Performanță
  13. O lumină în viața altora

O listă care ar putea îngloba oricâte dorințe, între 3 și 1000, o listă care poate să fie și pentru  o viață, nu doar pentru un an. Ideea e să ne bucurăm de călătoria pe care o facem spre obiectivele alese.

Aaa, și dacă este să dau un titlu acestui an, să fie: Anul Dezvoltării de Bun-Simț. Ideea mi-a venit citind blogul Mayhem și intenționez să o dezvolt în viitor, alături de prieteni.

Nu uita, datorită faptului că ai citit acest articol vei AVEA un an pe placul și pe măsura inimii tale! Ai grijă de inima ta!

10 comentarii

Din categoria Dezvoltare personala