De ce trebuie sa ne aducem aminte ca odata vom muri si noi

Ziua de astăzi a adus cu sine o veste foarte tristă. O fată de aceeaşi vârstă cu mine, pe care nu o cunoşteam mai deloc, a murit subit într-un accident de maşină. O persoană pe care, deşi nu o cunoşteam, o apreciam pentru eleganţă şi inteligenţă.

Acest tragic eveniment a fost mediatizat şi a adus cu sine nişte comentarii extrem de dure şi acide pe un site. Comentarii în care diverşi oameni, deloc puţini la număr, ascunşi sub pătura anonimatului, scuipau cu vorbe de ocară la adresa fetei şi nu numai. Comentarii răutăcioase care cu siguranţă nu îşi aveau locul în acel context şi în acel loc.

Acele comentarii mi-au revelat ceva ce ştiam de mult, mi-au arătat un fapt pe care îl observ recurent, este vorba despre o boală a uitării de care m-am vindecat în prezent. Mi-au readus în memorie faptul că oamenii uită de moarte. Pur şi simplu uită, le dispare din memorie ideea că într-o zi vor lua locul celor peste care calcă acum nepăsători. Să trăieşti ca şi când nu ai muri niciodată este în regulă doar atunci când îţi aduci aminte în fiecare zi că vei muri. Nu e macabru, nu e ciudat, nu e o boală să conştientizezi mereu că popasul acesta straniu pământesc are un început şi un final.

Avem timp să întinăm amintirea unei persoane plecate dintre noi, avem timp să o judecăm, avem nesimţirea să râdem de tragedia unor părinţi care au pierdut un copil, avem ipocrizia de a pune etichete şi de a cataloga o persoană care nu se mai poate apăra. Avem timp pentru URĂ. Avem timp pentru RĂZBUNARE.

Nu avem timp să păstrăm un moment de reculegere chiar şi pentru cel mai aprig duşman care a murit, nu avem timp să IERTĂM şi să conştientizăm că singura lecţie care poate fi învăţată din moartea unui om este că şi noi vom urma, odată şi odată.

Dacă eşti pe deplin conştient că şi tu vei urma acelaşi drum fără întoarcere, că şi tu te vei duce în neantul din care nimeni nu s-a mai întors, că şi tu te vei confrunta cu propria-ţi m-o-a-r-t-e, cum mai poţi irosi timpul urând şi judecând şi răzbunându-te??

Aici suntem, aici e totul, tot ce ştim e aici. Aici şi acum. Să trăieşti clipa amintindu-ţi mereu că odată vei muri înseamnă să respecţi şi să celebrezi fiecare clipă, să îţi aduci aminte mereu de lucrurile cu adevărat importante. Unul dintre lucrurile cu adevărat importante e reprezentat de oameni. Cât trăim ne putem da în cap cât vrem, sub păturica lejeră a competiţiei, în fond asta ne mână în viaţă şi ne face să punem umărul la treabă. Dar când murim, competiţia încetează. Un om mort este un om care nu se va mai bucura de o adiere caldă, de un surâs, de un cer senin, de muzica naturii, e un om care pleacă în pământul rece şi umed. Hai să nu mai călcăm peste cadavre.

Este foarte trist să moară oameni atât de tineri, oameni care au o viaţă înainte şi care îşi doresc să trăiască viaţa din plin.

Aş mai avea multe de spus, dar te las deocamdată să lecturezi o poezie scrisă de Magda Isanos şi un catren scris de Omar Khayyam. Ia aminte, repetă-le până când vor dispărea toate gândurile de ură şi răzbunare şi până când vei începe să porţi cu tine gândul că tot ce ai e clipa de acum. Celebrează viaţa şi tot ceea ce cuprinde ea. Aminteşte-ţi întotdeauna de lucrurile cu adevărat importante, oricât de angrenat ai fi în cursa pentru o viaţă mai bună.

Murim… ca mâine – Magda Isanos

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare…

Si iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,

când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

Şi celălalt – şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

***
Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă
Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie.
Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.

Imagine: www.sxc.hu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Despre viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s