Nascut in 1989

Au trecut 20 de ani de la misterioasa Revoluţie Română, ale cărei secrete continuă să ne scape printre degete.
Generalul Stănculescu îşi omoară timpul de deţinut prin cazinouri şi paturi de măreţe glorii. Nu neapărat socialiste.
Martirii, acei oameni care au murit pentru idealul unei întregi generaţii, îşi dorm somnul de veci. Nu neapărat liniştiţi.
Iar eu? Eu am schimbat prefixul şi simt că acesta este adevăratul meu majorat, adevăratul punct de reper în dezvoltarea mea. Douăzeci de ani plini de întâmplări personale, în care am crescut odată cu tranziţia ţării spre capitalism. Nu neapărat autentic, dar cu siguranţă sălbatic.

Mult timp am crezut sincer că sufletul unui martir al Revoluţiei s-a reîntrupat prin mine. Şi încă mai cred, astfel naşterea mea capătă mai mult sens. Am asistat ca „spectator” la trei cutremure mai măricele, la eclipsa de soare din ’99, la mineriade, la de-re-de-răsde-revalorizarea leului, la începutul celui de-al III-lea mileniu, la morţi şi naşteri de anonimi, la dărâmarea vechii lumi ale cărei ruine încă mai dăinuie, fumegânde şi groteşti, la construirea noii lumi, începută cu acoperişul şi încă lipsită de o bază. Aaa, da, şi la aderarea şi intrarea României în Uniunea Europeană.
Am văzut cât să îmi ajungă pentru două vieţi, dar nu simt că am priceput toate învăţăturile care au rezultat. Dar încă nu am tras cortina…
Totuşi se cuvine ca acest pivot al vieţii mele, acest punct de demarcaţie, să fie prilej de analiză şi reflectare asupra tuturor celor petrecute.

Ai putea să fii nebun de legat la câte s-au petrecut în aceste două decenii. Însă când praful s-a aşezat, se cuvine să ne scuturăm uşurel, să privim noile orizonturi şi să lăsăm în urmă trecutul. Trecutul cu tenebrele lui. Trecutul cu trecuţii lui.
Nu mai avem nicio Epocă de Aur, nici măcar una micuţă de plumb. S-au dus toate în altă parte, nu prea ştim unde. Cert este că în urmă a rămas un amalgam imposibil de descris, un haos din care nimeni nu mai pricepe nimic.
Foarte multe mode au apus, foarte multe atitudini şi lucruri au ajuns vreascuri bune doar de ars. Şi nu le-am ars, nu le-am dat focului, ci ne-am umplut sufletele şi minţile cu ele. Iar când ghimpii lor ne-au rănit, am tăcut şi am suferit.

La 20 de ani, mă uit în urmă şi văd prăpăstii şi orizonturi apuse. Mă uit înainte şi văd noi orizonturi, pline de speranţă şi optimism. Nostalgia copilăriei apuse mi se amestecă difuz cu nostalgia vremurilor de tranziţie.
Am crescut şi am devenit adult auzind zilnic acest cuvânt. „Tranziţie”… De la ce? De la o stare care devenise insuportabilă. Dar totuşi… către ce?
Mi-am creat un drum pe care fac-treptat-paşi. Mai drept, mai strâmb, merg înainte. Merg către orizonturile pe care le zăresc. Iar când mă uit în jur, mă uimesc discrepanţele şi lucrurile absurde.
Am crescut, de asemenea, ca mulţi alţi contemporani, cu visul străinătăţii. Uneori îmi pare că jumătate de ţară a fugit în alte ţări.

Sunt multe lucruri aiurea şi ceva care le uneşte ESTE. Vreau să descopăr acel CEVA care persistă în toate chestiile negative din jurul meu. Şi sunt conştient că acel CEVA există în interiorul meu. Porneşte din interiorul meu… Acel CEVA…

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Arhiva, Despre mine, Eseuri

6 răspunsuri la „Nascut in 1989

  1. Cu cat cunosti mai multe date ale problemei cu atat ai ocazia sa gasesti mai multe solutiii!
    Si apoi, nu a zis nimeni ca trebuie sa mori angajat la stat, sau la vreo multinanationala. Ambele solutii le poti angaja temporar pentru acumularea de experienta, sau deschiderea de noi orizonturi! Nu trebuie sa te sperie asta! Ori, cea mai indicata, dar si riscanta varianta e sa apuci fraiele unei afaceri proprii! Numai ca pentru asta iti trebuie mult curaj, fler si …naivitate, as spune eu! Numai asa poti vorbi ulterior despre Esec sau Realizare!
    Dar despre asta mai putem vorbi daca vrei!
    Cu stima!

    • Asa este, cred ca e vorba si de naivitate in pornirea unei afaceri proprii 😀 Desigur, mi-ar face placere sa mai discutam despre antreprenoriat si altele conexe, dar nu prin comentarii la un articol pe blog.

      • Sunt intru-totul de acord! Si eu apreciez discutiile deschise si chiar m-as bucura sa ne intalnim si sa discutam mai mult. Dar stii cum se zice, „se intalneste munte cu minte darminte om cu om”. Si chiar ma gandesc la un proiect similar cu cel pe care-l desfasori cu Luca, implementat si in Moldova noastra saraca, dar foarte bogata in nume care fac si au facut cinste tarii si nu numai!
        Cu stima, A.Iacob

      • Mi-ar face placere si sunt sigur ca o sa se gaseasca imprejurarea potrivita unei intrevederi. Tinem legatura pe Facebook.

    • Sincer, nu stiu ce concluzie sa trag din acest articol. Sunt niste probleme si niste conspiratii atat de murdare si ample, incat imi sta mintea-n loc.
      Eu le zic multor cunoscuti o vorba: „Solutii, nu probleme”. Asadar, ma gandesc ce solutii pot exista ca eu si altii mai cu mintea-n cap sa nu murim angajati la stat sau la vreo multinationala.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s